Se afișează postările cu eticheta Timisoara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Timisoara. Afișați toate postările

luni, 2 ianuarie 2012

Atelierul de paine traditionala de la Stanciova, de anul trecut

Bine v-am regăsit şi în 2012 !

Sper că anul nou să va fi găsit sănătoşi, să aveţi putere, răbdare şi pasiune să plămădiţi şi să coaceţi pâine bună şi în anul acesta.

Acest atelier de pâine tradiţională cu maia, a fost ţinut de mine la Stanciova, acum aproape 1 an şi la vremea respectivă am scris un articol depre eveniment aici, dar abia pe 31 Dec. a ajuns la mine în forma finală, pe care o vedeţi mai jos.
Pentru că cei prezenţi erau de naţionalităţi diferite, a trebuit să ţin atelierul în engleză şi sper că cei interesaţi să înţeleagă ceva din ce spun eu acolo :)
Filmarea a fost făcută de o studentă din Hiroshima, Kanako, căreia îi mulţumesc pentru atenţia şi răbdarea cu care a realizat acest filmuleţ şi aş vrea ca anul ăsta să am ocazia să ţin mai multe astfel de ateliere care să răspândească şi să " contamineze " şi pe alţii cu acest " virus ".




marți, 21 iunie 2011

Painea traditionala si produsele taranesti au fost prezente la prima editie a Targului Mainilor Dibace

Multumim Irina si Gab pentru initiativa si organizare, multumim lui Cezar precum si gazdelor noastre din Timisoara Lucian si Gabi fara de care aceasta noua participare a noastra la un targ nu prea ar fi fost posibila si sigur ar fi fost mult mai anevoiasa, multumim celor ce au cumparat ceva de la noi, multumim celor ce ne-au vizitat standul si nu au cumparat ceva de la noi dar ne-au salutat si asa am putut sa stam de vorba si sa ne cunoastem mai bine decat in spatiul virtual, multumim lui Teo si tuturor Stanciovenilor pendru gazduire si pentru implicarea in evenimentul de Duminica, multumim colegilor si de-acum prietenilor de Targ pentru ca ne-au dat ocazia sa descoperim noi produse deosebite, multumim lui Iris si lui Maia pentru ca fara ele Targul si Stanciova ar fi fost mai anoste.

Eu si Lumi am fost prezenti la Targ cu ceva mai multe produse decat painea noastra traditionala. Am mers si cu alte alimente naturale si sanatoase facute de noi toata saptamana trecuta. Am dus dulceata de lapte, o delicatesa descoperita la ferma Laviniei si lui Willy Shuster, in calatoria mea la Sighisoara despre care am vorbit aici, mustar taranesc foarte iute, biscuiti sarati si crocanti ( crackers ), iar la fata locului am preparat lipii pe care le-am servit cu un dressing de iaurt, ulei de masline si ierburi aromate si ca desert, clatite cu sirop de lapte ( scurs dupa ce am strecurat dulceata de lapte ). Am mai prezentat si cateva bratari facute de Maria
Am vandut aproape tot si consider evenimentul un succes, nu neaparat din punct de vedere financiar dar mai ales prin prisma contactelor stabilite si prieteniilor nou formate sau consolidate. Desi eu m-am ocupat mai multe de productie si Lumi a fost cu vanzarile si PR-ul, am avut prilejul sa intalnesc si sa vorbesc cu multi oameni deschisi si preocupati de hrana naturala si un trai mai sanatos. Am intalnit inclusiv o familie ce isi are radacinile in satul care ne-a adoptat si in care traim acum. 

Una peste alta, Timisoara si locuitorii ei si-au confirmat statutul de oras deschis si prietenos pe care-l aveau in mintea noastra asa ca intotdeauna ne vom intoarce cu placere pe malurile Begai, unde Sambata seara am avut prilejul sa asistam in cadrul Bega Bulevard la un concert super cu Adi Barar Band si la un show exceptional cu o trupa de dansatori cu focul, Shadows. 








Multumesc lui Alex Macavei pentru poze !

luni, 16 mai 2011

Un nou atelier la Stanciova - via Timisoara

Sambata ce tocmai a trecut am tinut un nou atelier in Banat, de data asta la prietenii de la Stanciova, un atelier " privat " la care s-au adunat oamenii de pe toate meridianele Pamantului, datorita faptului ca acolo vin mereu " canapelisti " si " wwoofer - si ", ce fac locul foarte cosmopolit si totodata foarte " exotic ". S-au strans cu totii la sarbatorirea unui neamt stanciovean si erau prezenti doi canadieni din Montreal ( din care unu' emigrant din Cambodgia ), cativa nemti, multi romani, cativa romani de nationalitate maghiara, un francez naturalizat si el la Stanciova, o estonianca, o japoneza din Hiroshima, un american din Tampa, Florida - ce vrea sa se stabileasca in Romania. S-au invartit pe acolo si cativa copii, foarte simpatici si draguti, dintre care nu puteai sa nu o remarci pe Iris.
Cu aceasta ocazie, Teo, sufletul, motorul si unul din initiatorii acestui grup, m-a invitat sa sustin in fata celor ce au dorit sa afle cum se face painea de casa cu maia, atelierul meu de facut paine. Ceea ce am si facut, pentru prima data in limba engleza. Evident ca nu toti cei prezenti erau interesati de cum se face painea, dar per ansamblu, au fost multi cei ce au vrut sa afle cum se poate plamadi o paine buna acasa. S-au facut poze, s-a si filmat ( de catre aspiranta la o cariera in film in Japonia, fata din Hiroshima ), dar inca nu am intrat in posesia lor. Cand o sa le am, o sa revin !

Urmatoarea intalnire cu Stanciova si Timisoara, la Targul de handmade, organizat de Irina si Gab

miercuri, 13 aprilie 2011

Painile participantilor la atelier si impresiile lor

Roxana ne scrie: ...Va multumesc si va felicit pentru initiativa si oricand se mai organizeaza ateliere ce implica brutaria, m-as bucura sa ma contactati...




Daca vreti sa vizualitati apainea Roxanei intr-un slideshow, o puteti face AICI


Alex, ne trimite pozele urmatoare, cu multumiri ! 




Daca vreti sa vizualitati painea lui Alex intr-un slideshow, o puteti face AICI 

Catalin, dupa ce transfera aluatul intr-un bidon destul de nepotrivit acestui scop, imi scrie: Mi-ai spus la Timişoara că după ce am mutat aluatul în bidonul respectiv, sunt şanse mici să mai iasă pâine şi că aş putea să încerc grisine sau lipii. Am veşti bune:



Daca vreti sa vizualitati painea lui Catalin intr-un slideshow, o puteti face AICI  

La randul ei, Snejana spune: am copt painea azi dupa amiaza. A crescut ff frumos. Am atasat cateva poze. Pe cand un Atelier de facut taitei si paste? Multumesc pt invitatie



Daca vreti sa vizualitati aceste fotografii intr-un slideshow, o puteti face AICI   

marți, 12 aprilie 2011

Noi ecouri la Atelier

Aşa cum am promis, o să revin cu fotografiile pâinilor realizate de participanţii la atelier şi câteva impresii ale acestora. Până atunci iată noi ecouri în presa timişoreană

Sper că acest eveniment să nu fie singular şi să-l putem repeta, şi aici la Rău Alb şi la prietenii noştrii de la Stanciova, şi la Timişoara sau oriunde mai sunt oameni ce vor să înveţe cum se făcea pâinea pe vremea bunicilor noştri.

luni, 11 aprilie 2011

Si a fost si Atelierul de paine la Timisoara

Aseara am ajuns in sfarsit acasa, dupa 3 zile de Timisoara si Stanciova. Obosit, da' multumit ca a iesit totul bine, atelierele ( a trebuit sa tin doua, datorita numarului mare de inscrisi ), filmarile, interviurile si cam tot ce mi-am propus sa fac in Timisoara. Am dat o raita si prin multele librarii din oras si am luat ceva " maculatura " asa ca de-acu avem de studiat.

Cat despre ateliere, o sa public cateva poze si comentarii, pana atunci va las sa va delectati cu primele ecouri din presa scrisa, pe care le puteti citi AICI 

vineri, 1 aprilie 2011

Atelier de paine traditionala la Timisoara

Sambata, pe 9 Aprilie, incepand cu ora 3 pm, la initiativa Fundatiei Proarta, voi sustine la Timisoara un atelier de paine traditionala unde vom confectiona paine, lipii si daca vom avea suficient timp, vom coace si pizza sau grisine...sau amandoua :)

Deja am inteles ca s-au inscris o gramada de doritori asa ca s-ar putea ca acest eveniment sa se mai repete, si de ce nu, sa devina regulat.