joi, 28 martie 2013

Painea Corinei iese in lume...Agerpres a scris despre atelierele ei...bravo Corina !


Pâinea cu coajă aurie şi crocantă, cu găuri mari, prin care mai curge mierea sau gemul cu gust autentic, nefalsificat de niciun aditiv, este una dintre specialităţile Corinei Munteanu, care însă nu păstrează doar pentru sine secretul acestei bunătăţi, ci încearcă să îl împărtăşească unui număr cât mai mare de persoane.

"Povestea pâinii mele cu maia a început acum trei ani, când eram foarte bolnavă. Nu puteam să mănânc mai nimic şi o prietenă bună mi-a adus o felie dintr-o pâine făcută de soţul ei, Iulian. Când am pus o bucăţică mică în gură, parcă am gustat nectarul zeilor: atât de plină de arome, atât de consistentă, atât de puternică şi vie, medicament şi hrană în acelaşi timp. Cu ea m-am făcut bine, ciugulind puţin câte puţin. Când m-am pus pe picioare, am avut o revelaţie: şi eu trebuie să fac aşa o pâine în casă, să o am mereu la îndemână, pentru mine şi familia mea", a declarat pentru AGERPRES Corina Munteanu. 

Ea mărturiseşte că a fost întotdeauna preocupată să ofere familiei sale hrană cât mai sănătoasă, bio, dar că până în momentul acela nu se gândise niciodată la calitatea pâinii pe care copiii o mâncau în sandvişurile pregătite pentru şcoală. 

"Aşa că m-am apucat să fac şi eu pâinea zeilor, la cuptorul meu de acasă, pentru familie, prieteni şi cunoscuţi. Cine mănâncă de câteva ori pâine din asta nu s-ar mai întoarce la cea industrială, bineînţeles dacă ar avea de unde să cumpere. (...) Trăim într-un oraş sărac în gust, din păcate", spune ea, adăugând că în Capitală doar în foarte puţine locuri poate fi achiziţionată pâinea cu maia. 

Aceasta este o pâine dospită în mod natural, printr-o tehnică pe care o foloseau străbunicile, şi care, deşi este puţin mai cronofagă decât utilizarea drojdiei din comerţ, are avantaje în ce priveşte calitatea pâinii şi beneficiile aduse sănătăţii. 

Corina Munteanu apreciază că spre deosebire de drojdia cultivată pe pat de azot, maiaua, prin timpul lung de fermentare şi dospire, face pâinea mai uşor digerabilă, iar absorbţia de minerale în corp nu este împiedicată de prezenţa acidului fitic din grâu. 

"Maiaua este crescută din făină şi apă şi apelează la fermenţii naturali existenţi în aer, pentru a se activa. Maiaua îi dă pâinii o structură specială care o face foarte uşor digerabilă: diferitele tipuri de drojdii sălbatice existente pe coaja bobului de grâu şi în aer fermentează spărgând proteinele de gluten şi gliadină în porţiuni diferite ale grâului, şi astfel pâinea devine mult mai uşor digerabilă decât cea la care lucrează drojdia simplă de panificaţie. Tot maiaua dezactivează acidul fitic care este responsabil de blocarea asimilării mineralelor în organism, în proporţie de 62%, faţă de drojdia de panificaţie care reuşeşte aceasta doar în proporţie de 38%", menţionează Corina Munteanu. 

Ea a câştigat în mai 2012 concursul de planuri de afaceri organizat de European Project Consulting, după care a trecut la împlinirea primei etape din planul intitulat "Brutărie": aceea de a educa populaţia ca să poată recunoaşte o pâine bună. Astfel, a iniţiat un blog în primăvara lui 2012, apoi Atelierele de pâine în octombrie 2012. La ateliere au participat până acum aproape 60 de persoane. Cu alte aproximativ 30 de persoane s-a întâlnit ca să le dea maia, iar altora le-a trimis poştal, în diverse oraşe din ţară. 

"Bineînţeles că cea mai sănătoasă e pâinea cu făină integrală (de grâu sau secară), dar nu multă lume poate aprecia o astfel de pâine. Gustul nostru e pervertit de atâtea adaosuri chimice prezente în produsele pe care le cumpărăm, de intoxicarea propriu-zisă a papilelor gustative. De aceea, când fac pâine pentru prezentări, folosesc cel puţin jumătate făină albă, astfel încât oamenii să nu aibă un şoc", precizează Corina Munteanu. 

În urmă cu o jumătate de an, fiul ei, care era cel mai reticent şi din când în când mai cumpăra câte o "pufoasă albă de la magazin", a venit cu pâinea acasă şi după ce a luat o gură a pus-o întristat pe masă şi a zis: "Măi, mamă, ce mi-ai făcut, nu mai pot să înghit pâine din asta de carton acum ..." 

Dincolo de atelierele de brutărie, unde îi învaţă pe casnici să-şi producă propria pâine, Corina Munteanu este preocupată să înceapă demersurile pentru a pregăti cadrul legislativ care să permită apariţia de home-businessuri cu pâine artizanală: femei care să câştige suficient cât să merite, pregătind pâine sănătoasă în bucătăriile proprii şi vânzând-o, proaspătă şi personalizată (cu seminţe, cu verdeţuri, cu legume, cu măsline, albă, integrală, rotundă, chifle, baghete, cu desene pe crustă, etc), vecinilor din cartier. 

"Aş vrea să se producă o revoluţie. Aş vrea ca toate femeile, cap de familie, să fie în stare la un moment dat să pună pe masă o pâine vie făcută cu mâinile lor, cu dragostea lor, cu puterea lor. Pare un lucru mic, dar din acel moment numai lucruri bune se vor întâmpla pentru ele şi dragii lor. Pentru că dacă poate preschimba făina simplă în pâine, femeia poate transforma şi potenţialul unei vieţi împlinite în viaţa însăşi", spune ea. 

De meserie fizician, Corina Munteanu predă ştiinţe la o şcoală particulară din Bucureşti.

Articol preluat de AICI

miercuri, 20 februarie 2013

Din nou despre...pizza !

Pentru ca ultima mea vizita la Bucuresti a fost tot pentru un atelier de pizza si in speranta ca nu v-ati plictisit de acest subiect, am gasit azi pe Costachel.ro azi un articol excelent documentat despre cea mai universala dintre mancarurile lumii si o mica istorie a acesteia pentru care ii multumesc autorului.


Cum a cucerit pizza întreaga lume?

Pizza
Apărută, din câte se știe, la Napoli, în secolul al XVI-lea, pizza a devenit în zilele noastre unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din lume. E un adevăr care nu mai trebuie demonstrat: probabil că nu există zonă de pe glob unde să nu existe măcar o pizzerie. De altfel, multe țări au știut să adapteze această specialitate italiană, adăugând în compoziție produse locale

Pizza: simbolul unei globalizări reușite

Expansiunea mondială a pizzei a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor, odată cu exodul emigranților italieni, care au luat-o cu ei peste tot în lume. Pe de altă parte, globalizarea a dus și la o pierdere a identității inițiale. Dacă întrebați astăzi pe cineva ce este pizza, vă va răspunde că este vorba despre un blat rotund de aluat, peste care se pun diverse ingrediente. Alte precizări au devenit chiar imposibil de făcut.
Însă faptul că pizza este o mâncare atât de polimorfă explică și de ce ea poate fi adaptată gusturilor oricui, de la gurmandul cel mai rafinat și până la indiferentul care nu vrea decât să-și sature foamea. Din acest punct de vedere, putem spune că pizza a putut să realizeze un consens.
Mai mult, în diversele sale forme actuale (kosher, halal, de post etc.) ea se poate supune tuturor prescripțiilor religioase. Treptat, pizza și-a pierdut orice referințe culturale, devenind un produs standardizat.
Grimaldi's

Primul sediu al pizzeriei Grimaldi’s
                                        

Pizza și începuturile ascensiunii ei fulminante

Cum s-a putut însă ajunge în această situație? Totul a început în Statele Unite, la începutul secolului trecut. Adusă, cum spuneam, de imigranții italieni, pizza a știut să se adapteze rapid la gusturile localnicilor.
Debutul producției de masă s-a petrecut la începutul anilor ’40, când s-a deschis celebra pizzerie Grimaldi’s din Brooklyn (iar un oarecare Frank Sinatra avea masa lui rezervată). Specialitatea casei o constituiau pizzele cu un diametru de 45 de cm, luxuriant garnisite. Iar formula avea să fie preluată (și dusă la extrem) de un lanț de restaurante care nu mai are nevoie de nicio prezentare: Pizza Hut.
Americanii, de altfel, se situează pe primul loc în ceea ce privește consumul de pizza, cu 13 kg de persoană pe an. Iar pe continentul european, paradoxal sau nu, pe primul loc nu se situează italienii, ci francezii, cu un consum de 10 kg de persoană pe an.
Și, dacă tot veni vorba de consum, o precizare este necesară: cea mai vândută pizza din lume este cea sub formă congelată.
Margherita di Savoia

Regina Margareta de Savoia, „nașa” pizzei Margherita

Înapoi la origini

Dacă, după cum spuneam la început, se consideră că prima „pizza” a apărut în secolul al XVI-lea, au trebuit să mai treacă cel puțin două secole până la apariția versiunii „moderne” (cu roșii, dar și obligatoriu preparată în cuptor). Cât despre paternitate, ea este revendicată de mai multe orașe din zona napolitană. Singura informație certă o avem despre Pizza Margherita (v-am și oferit-o, de altfel, odată cu rețeta): a fost special concepută în 1889, la Napoli, de catre un faimos pizzaiollo, Raffaele Esposito, cu ocazia vizitei in oraș a Reginei Margareta (de unde și numele), soția Regelui Umberto I.
În fața globalizării pizzei, italienii fac eforturi serioase să-i păstreze tradiția, încercând chiar, acum 2 ani, să includă versiunea tradițională în patrimoniul cultural al UNESCO (mai multe detalii găsiți aici). Chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat încă, n-au intrat zilele-n sac. Oricum, Pizza Napoletana este recunoscută ca Specialitate Tradițională Garantată (STG) de către Uniunea Europeană.
Iar dacă nu știți ce-i aceea STG, aflați că este vorba, la fel ca la DOC sau IGP, de o specificitate a produselor, numai că nu este delimitată vreo zonă obligatorie de producție (nu contează terroir-ul!). Dacă doriți și-un exemplu, Kabanos este înregistrat ca STG de Polonia..


Acelasi autor ne aduce in atentie si unele ciudatenii ale gastronomiei...pizza cu cheeseburger si pizza cu hot-dog !

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

De sezon...





Apropo de ce zicea Corina aici, aluatul pentru painile de mai sus a fost bagat in seama chiar mai putin decat a reusit ea sa ne relateze in postarea cu pricina. Adica l-am inceput aseara intre 9 si 10, in timpul reclamelor de la un emotionant film pe care l-am revazut cu placere si pe care vi-l recomand din toata inima ( chiar daca nu aveti caini ), l-am invartit de cateva ori pana pe la 1, dupa care l-am lasat in pace in cutia de plastic in care era. Fara impachetare, fara preformare / formare, fara pus in tava, bannetoane sau orice altceva. 

Pe la 8.30 dimineata am taiat cu racleta pe rand, cate o bucata pe lungime si le-am pus in cuptor, pe piatra, la fiecare 45' ( cam ca in clipul din aceasta postare, numai ca aluatul meu nu era asa moale ) 
Pe la 11 aveam peste 6 kg. de paine taraneasca, cat sa ne-ajunga pana luni...sper ( la micul dejun de la ora 12 :), am mancat toti cam 3 sferturi din painea din stanga ) !

Pentru amatori, am folosit 4 kg. de faina 650, juma' de kg. maia de grau, ~ 2.5 L apa si 80 grame de sare.


marți, 27 noiembrie 2012

Maia...industriala

Observ in revista Brutarul, al carei abonat sunt, din ce in ce mai multe articole si reclame la diverse tipuri de maiele industriale, facute de diversi producatori mari, din diferite tari, sub diferite tipuri....solida, lichida, pulbere, crema etc...

E clar ca e o moda si un nou "trend" care la un moment va duce la faptul ca o sa gasim la orice colt de strada paine cu maia facuta la fel ca si cea cu drojdie, "pe banda", poate un pic mai gustoasa...dar industriala si probabil si cu "altceva" in ea in afara de cele 3 ingrediente de baza...

Solutia...faceti paine in casa si...nu va lasati pacaliti !

vineri, 23 noiembrie 2012

Statistici seci


• Romanii au cheltuit anul trecut 31.200 miliarde lei pe 2,5 milioane de tone de paine, iar 64% din aceasta cantitate a fost consumata de oraseni.
• Un roman mananca zilnic o paine care cantareste intre 300 si 400 de grame, in timp ce un americani consuma pe zi 85-160 de grame.
• 74,5% din oraseni prefera painea alba. 
• Principalele criterii de care se tine cont la cumpararea painii sunt: sa fie cat mai gustoasa (26,6%), iar magazinul sa fie cat mai apropiat (22,3%).
• Peste 50% din romani sunt consumatori de covrigi.
• In industria de panificatie lucreaza 32.000 de persoane in 5.000 de unitati, cu o cifra de afaceri de 700 milioane euro.