Turtita fermecată - diafilmul

Au fost o dată un moş şi o babă. Într-o zi, moşneagul o rugă pe baba să-i facă o turtită, dar baba nu avea faină.

Baba se strădui şi strânse, totuşi, vreo doi pumni de faină de pe fundul lăzii. Frământa aluatul cu smântână, făcu o turtită şi o băgă la cuptor.

După puţin timp, baba scoase o turtită rotunjoară, rumena şi frumoasă, şi o puse pe fereastră să se mai răcească.

Turtita stătu ce stătu pe fereastră, apoi se rostogoli pe laviţă, de acolo pe duşumea şi de pe duşumea spre uşă.

Când ajunse la uşă, turtita sari peste prag în tindă, apoi în curte. O porni spre poartă, de acolo pe drum, după care se rostogoli tot mai departe şi mai departe.

Cum se rostogolea ea pe drum, numai ce-i ieşi în cale un iepure, care vru s-o mănânce. Dar turtita, fără teamă, îi zise:

Eu sunt turtita umflată

De prin ladă adunată

Din cămară măturată

În cuptor sunt rumenita

Pe fereastra sunt răcită.

Iar apoi vrând să pară tare iscusită, mai zise:

Pe bunic l-am păcălit

De bunica am fugit

De tine-am să fug în dată

Iepuraş fără de pata.

Şi se rostogoli mai departe, chiar de sub nasul iepurelui.

Continuându-şi drumul, numai ce-i ieşi în cale un lup, cu o gură cât o şură, care vru să o înghită. Turtita îi cânta şi lui cântecul ei, pe care îl sfârşi zicând:

Geaba lupul căsca gura

Fug de el mă dau de-a dura.

Cum se rostogolea ea prin pădure, numai ce-i ieşi în cale un urs, şi acesta flămând nevoie mare! Dar turtita nici că se sinchisi de dânsul. Îi cânta şi ursului acelaşi cântecel, pe care îl încheie astfel:

Nu mă tem cât de puţin

Căci fug şi de Moş Martin.

Rostogolindu-se turtita mai departe, în cale îi apăru cumătra vulpe. Vicleană îi dădu bineţe şi începu s-o laude, spunându-i că e tare frumoasă şi rumena.

Turtita se bucura că a găsit pe cineva care să o laude, aşa că se opri şi-i cânta şi vulpii cântecelul ei, sfârşindu-l aşa:

Şi de nimeni nu îmi pasă

Fug eu şi de vulpe, lasă!

Vulpea îi lauda cântecul, dar o rugă să nu plece, ci să îl mai cânte o dată, căci e bătrână şi nu a auzit bine. Ca să fie mai aproape, vicleană o pofti să se aşeze pe botul ei.

Turtita, nebănuind nimic, făcu întocmai.

Cântecul păru să-i placă mult vulpiţei, aşa încât vru să-l mai asculte şi a treia oară, aşa pentru ultima dată. O rugă deci pe turtită să i se aşeze pe limbă şi să cânte acolo. Însă cum sari turtita pe limba vulpii, aceasta... hap, o înghiţi !