Paini de toamna

Thank you Dan !

Paine taraneasca cu coaja batuta

Ieri am copt prima paine din 2012 afara, la foc de lemne. A fost un semi-esec pentru ca desi a dospit si apoi a crescut frumos, o greaseala a mea a facut ca painea sa iasa...afumata :D

Asta e, data viitoare o sa stiu sa nu mai coc in "baza" ţestului, ci direct pe vatra !

Painea e obisnuita, nimic special, 1 kg. de faina neagra, 750 ml. apa, 20 gr. sare si 150 gr. maia si facuta dupa metoda pe care o folosesc la cele mai multe paini:

• Omogenizez compozitia cateva minute. NU framant, doar amestec / omogenizez, pane se inglobeaza componentele
• Las vasul acoperit 60' ca faina sa absoarba apa, omogenizez din nou, nu mai mult de 1' si apoi o las in pace inca o tura de 60'
• Impachetez aluatul prin metoda plic,ca AICI folosindu-ma de apa / ulei / faina - dupa caz
• Fac impachetarea de cateva ori la intervale de ~ 1h 
• Framant aluatul - NU mai mult de 1'
• Pun aluatul la dospit minim 8 ore in frigider ( sau 3-4 ore la temperatura camerei )
• Il coc 45' pe piatra

Paine prea putin dospita -> cu gauri...cum le place unora :)

Asa va poate iesi painea daca o lasati prea putin la dospit, cum am facut eu aseara...oricum absolut delicioasa :)

Paine cu fulgi de ovaz, lapte si mac ( din nou )

Pentru ca data trecuta ne-a placut tare aceasta paine, am repetat experienta si vrand s-o fac completa ( pentru micul dejun si sandwich-urile de la scoala ), am adaugat si putin mac  :)

Paine cu maia din faina integrala proaspat macinata de grau spelta, lapte, fulgi de ovaz, seminte de in, mac, floarea soarelui

    

Paine ( netaiata ) cu seminte de in, mac si floarea soarelui

Paine de weekend

Painile plamadite in weekend-ul ce abia a trecut:

Paine cu maia plamadita cu lapte

La cererea unei doamne din Tulcea care doreşte o pâine mai " prietenoasă " pentru copii ei mici, am încercat acum câteva zile să fac o pâine mai moale şi mai pufoasă. Aşa că am înlocuit o parte din apă cu lapte dulce de vacă, proaspăt muls. După o documentare prealabilă pe site-urile de specialitate, am văzut că mulţi " creatori " de pâine ce au folosit lapte, au ales să îl dea în clocot pentru a-i distruge anumite enzime care ar inhiba creşterea aluatului la dospirea finală. Aşa că m-ama conformat şi eu şi în această pâine de probă am " opărit " un pic laptele (jumătate din cantitatea de apă folosită normal), l-am lăsat la răcit şi apoi l-am combinat cu apă şi sare şi apoi am făcut pâinea " normal ". Pâinea a ieşit bună, pufoasă, şi cu un gust..." lăptos ", foarte bun ce a fost adorat de copii şi care a făcut ca aceasta pâine să fie perfectă pentru sandwichurile de la şcoală.

Apoi, a venit acasă ultimul număr al revistei " Brutarul " (l-a care sunt abonat) şi am avut ocazia ca la pagina 30, în cadrul rubricii " Materii auxiliare folosite în panificaţie ", să văd că este vorba exact despre... lapte.

Aici, autorul (d-na prof. Dr. ing. Despina Bordei), ne spune că laptele integral are o influenţă favorabilă asupra aluatului prin " umflarea " glutenului, obţinându-se un aluat mai rezistent care fermentează mai greu decât cel cu apă, care se prelucrează mai uşor şi este mai stabil la dospire, toate acestea ducând la un produs cu o textură a miezului mai fină şi mai uniformă, pâinea având o valoare nutritivă mai bună, un volum mai mare şi care-şi păstrează prospeţimea, gustul şi aromă plăcută mai mult timp, deci o pâine cu o calitate superioară faţă de cea care se foloseşte numai apă.

Nu pot decât să bănuiesc că toate aceste caracteristici se referă la pâinea industrială, dospita cu drojdie comercială dar care, dupa cum o să vedeti mai jos,  s-au dovedit perfect adevarate si in cazul pâinii dospite cu maia.

Aşa că ieri am repetat experienta ignorând avertismentele celor de pe forumurile internaţionale care spun că un lapte ne-oparit va împiedica creşterea pâinii, am folosit lapte proaspăt muls de la vaca, tot în cantitate jumătate din cea a apei.. Deci la 1.5 kg. de faină am folosit 500 ml. lapte şi 500 ml. apă.

Imediat am observat diferenţa faţă de primul experiment, alautul îşi mărea volumul în mod vizibil de la o împachetare la alta, aşa că l-am format şi l-am băgat la frigider în formele de cozonac. Peste noapte a crescut până aproape de marginea formei, l-am mai lăsat un pic la temperatura camerei (mai mult de frică de a nu crăpa formele de sticlă reci în cuptor) şi apoi l-am copt 30 de minute în forme, după care l-am scos (foarte uşor pentru că am uns un pic formele cu ulei) şi l-am mai lăsat 15 minute pe piatra de copt pentru a se rumeni frumos.

Am obţinut 2 pâini extrem de arătoase, foarte umflate, ce răspândeau o aromă intensă şi care de acum încolo vor înlocui celebra pâine toast pe care câteodată o mai cumpărăm de la magazin (pe vremea când stăteam în Bucureşti)

Următorul experiment, pâine numai cu lapte de vacă (fără apă), apoi cu lapte proaspăt de... bibane (bivoliţe)

Aşa ca Liliana, vei avea o pâine bună pentru copilaşii tăi...

Primul experiment, cu lapte fiert:

Aici alaturi de o paine cu bere :)

Iar aici al 2-lea experiment, cu lapte nefiert:

Cultura pâinii – ep.2: Bucuria de a face pâine impreuna

Paine buna pentru bucuresteni

Pâine albă cu cartofi

Continuând seria pâinilor cu maia şi cartofi, vineri am plămadit o pâine numai cu făină albă şi cartofi. Spre deosebire de pâinea de AICI, acum am folosit numai ingredientele de bază ale unei pâini, fără alte seminţe sau ierburi:

1 kg de faină 650

200 grame cartofi fierţi

600 ml. Apă (cu tot cu cea în care au fiert cartofii)

150 grame maia

25 grame sare

Ce a ieşit vedeţi mai jos, o pâine ce a crescut frumos, destul de aerata şi mai presus de toate, gustoasă. O parte din această pâine a constituit baza unor sandwich-uri la cuptor ( cu caş moale si dulce de vacă şi inmuiate in prealabil in lapte proaspăt muls ) ce au fost savurate de toţi.  

Pâine cu cartofi si faină de susan - un fel de pâine cu bere

Dacă aţi citit ultimele posturi, deja ştiţi că zilele astea am folosit foarte mult cartofii la plămădirea diverselor pâini sau plăcinte pe care le-am făcut. În acelaşi timp, acu' vreo 2 săptămâni, am primit vizita unei " colege " de plămadit pâine cu maia, ce mi-a adus în dar (mulţumesc şi pe această cale) câteva tipuri de faină mai puţin folosite în acest meşteşug. Am primit faină de susan, de naut, de orz şi de cicoare. Acum a venit momentul să creez şi mai mult aşa că am zis să fac o pâine şi cu cartofi şi la care să adaug şi ceva faină de susan.

Ca şi ingrediente am folosit 550 gr. de faină 650, 150 gr. de faină de susan, 200 gr. de cartofi, 500 ml. Apă, 100 gr. de maia, 15 gr. de sare.

Ca şi metodă, am folosit metoda clasică... pe care o puteţi vedea şi la ACEASTA reţeta.

Aluatul s-a comportat foarte bine, foarte maleabil şi plăcut la atingere, a crescut foarte frumos şi relativ repede (în 3 ore ar fi fost gata de copt dar din cauza unei probleme la butelie, eu l-am lăsat puţin mai mult), iar azi am tăiat şi gustat pâinea. Miezul foarte plăcut, pâinea se taie excelent dar... este un pic amăruie. Aşa, aproape ca o bere:)

Şi pentru că eu nu mă dau în vânt după bere, nici această pâine nu este ceva ce aş repeta. Dar, având în vedere că azi am facut supă de usturoi, pâinea asta s-a potrivit perfect. Am mâncat câte o felie si cu smântână, zacusca şi gem de gutui şi gustul amărui aproape nu se mai simte.

E posibil ca cei ce savurează berea, să considere aceasta pâine un deliciu... merită încercat, pentru că atunci când am făcut pâine cu bere, gustul acesteia nu s-a simţit mai deloc... în schimb acum, parcă ar fi pâine cu bere: D

Paine ardeleneasca cu cartofi ( si diverse alte ierburi si seminte )

Weekendu' ce tocmai s-a incheiat am avut din nou de lucru...printre alte treburi gospodaresti, desi de necrezut sau mai degraba de neinteles de ce a trebuit sa dureze atata timp, am plamadit pentru prima oara 2 paini ardelenesti, aka " cu cartofi ". Una Sambata si a 2- Duminica ( stiu, am pacatuit si sper sa fiu iertat ).

Am ajuns la aceasta paine pentru ca pe aici prin Ardeal, oriunde ma duceam, desi li se parea buna painea facuta de mine, parca vedeam o urma de dezamagire atunci cand aflau ca nu-i cu cartofi. In acelasi timp, am avut ocazia sa mananc in diferite locuri aceasta paini si in ciuda faptului ca erau facute cu drojdie de bere comerciala, mi-a placut gustul pe care are aceasta combinatie il lasa papilelor gustative. Cartofii mai estompau din gustul de drojdie, gust pe care eu nu vreau sa-l mai accept in paine. Asa ca m-am hotarat sa fac paine cu cartofi. Dupa ce m-am consultat si cu Stefan ce mi-a dat cateva sfaturi utile m-am apucat de treaba. Desigur ca nu m-am abtinut si am combinat diferitele optiuni vazute si aflate de la altii, creandu-mi propria versiune de paine ardeleneasca cu cartofi plamadita si dospita cu maia.

Iata cum am procedat:

Intr-un vas am pus 25 gr. de sare neiodata si am turnat 500 ml de apa de izvor. Am adaugat apoi 300 de gr. de cartofi taiati cubulete si am pus vasul la fiert. Dupa ce cartofii s-au fiert bine i-am lasat sa se raceasca in acelasi vas. Intre timp am cernut intr-un vas 0.8 kg. de faina 650 si 0.2 kg. de faina integrala si am pus deasupra 0.15 kg. de maia. Dupa ce s-au racit, am zdrobit cu mana cartofii peste apa in care au fiert ( si din care a mai ramas  300 ml. ), formand un piure foarte apos. Am pus acest piure ( care nu trebuie sa aiba mai mult de 28-30 de grade C ) peste maia si am mai turnat inca 300 ml. de apa. Apoi am procedat ca si la celelalte paini, adica:

• Omogenizez compozitia cateva minute. NU framant, doar amestec / omogenizez, pane se inglobeaza componentele
• Las vasul acoperit 30' ca faina sa absoarba apa
• Omogenizez din nou, nu mai mult de 1'
• Las inca 30' la odihnit
• Impachetez aluatul prin metoda plic,ca AICI , numai ca eu am folosit apa in loc de ulei
• Fac impachetarea de cateva ori la intervale de ~ 1h 
• Framant aluatul - NU mai mult de 1'
• Pun aluatul la dospit minim 8 ore in frigider ( sau 3-4 ore la temperatura camerei )

Sambata am facut aceasta paine ardeleneasca adaugand rozmarin iar Duminica, seminte de in si de dovleac. 

Rezultatele au fost peste asteptari, painea are un gust specific - de data asta dat de maiaua matura din faina de grau integrala, miezul este moale si pufos dar totodata dens, fiind in acelasi timp si destul de " cojoasa " si cu greu am facut fata insistentelor de a devora aceste paini imediat ce au iesit din cuptor. Am ingaduit doar sa rupa cate un colt si abia azi dimineata ( pe ceata ) am reusit sa fac cateva poze ( destul de nereusite ) ale uneia dintre cele mai bune paini facute pana acum. Asa ca de dimineata am inceput aceiasi paine, dar numai cu faina 650 si cu seminte de in.

Cultura pâinii – ep.1

Un articol interesant preluat de pe http://www.idcult.ro/

Pâinea

Rezultat al unei activităţi laborioase, trecută prin numeroase faze de transformare culturală, în credinţele româneşti ea este considerată o fiinţă vie. Ciclul vegetal al bobului de grâu trimite cu gândul la moarte – resurecţie, stabilind anumite punţi de trecere între ciclul vegetal al grâului - forma sa finită, pâinea, şi ciclul vieţii umane. Ca urmare, de la leagăn la mormânt şi de-a lungul întregului calendar, care marchează şi reperele ciclului de viaţă vegetală, riturile utilizează pâinea ca metaforă a fiinţei umane şi a fertilităţii.

În gospodăria tradiţională, pâinea, de la concepere până la consum, trece printr-un întreg ciclu de viaţă. Fiecare moment şi gest al procesului de fabricaţie este tradus de gândirea tradiţională într-un cod sexual. Este un scenariu, în care taina fermentaţiei/gestaţiei se suprapun.
Pe de altă parte, de la un gest la altul, ciclul pâinii se confundă cu acela al anului agricol ritmat de anotimpuri.

Valenţele magice ale pâinii rituale/ colacului

Pâinea rituală (colacul) stabileşte legăturile dintre vii şi morţi, dintre cer şi pământ, dintre zei şi oameni.
În tradiţia românească, ea este un simbol al fertilităţii. O găsim prin urmare prezentă într-o serie de rituri menite să potenţeze recolta.
În Bucovina, înainte de a începe semănatul, se aşează o pâine pe plug sau pe prima brazdă.
La fel, în Moldova se pune în coarnele boilor, la pornitul plugului, o pâine sau un colăcel.
În Dobrogea se rupe pâine sau colăcel pe ogor, în cornul plugului.
Încheierea seceratului este simbolizat tot printr-o pâine. Astfel, în Transilvania, la ceremonia agrară a cununii, când alaiul secerătorilor intră în casă, trebuie să găsească pe masă o pâine făcută din grâul nou.
În Oltenia, când se coace prima dată pâinea din grâul nou, se prepară o pâine ( colăcel), de care se leagă busuioc, sporiş şi alte flori. Aliment ritual, aceasta este scufundată în fântână apoi dată copiilor să-o mănânce, în credinţa ca astfel grâul viitor va fi spornic şi curat.
În sfârşit, la începutul aratului de toamnă, în Moldova se dau colaci sau pâine făcută din grâul obţinut la începutul seceratului, darul vizând fertilitatea holdei viitoare.
Ca ofrandă rituală, colacul este strâns legat de ciclul vieţii familiale, cu toate momentele sale - venirea pe lume a copilului, căsătoria, moartea - şi de cultul morţilor.
Amintim aici colacul miresei, rupt, în unele zone, de naşă deasupra capului miresei şi consumat, în colectiv, de participanţii la nuntă. Aliment sacru, acest colac este preparat la casa miresei, în condiţii de extremă curăţenie, şi împodobit cu busuioc verde şi alte flori colorate, legate cu fir roşu de lână.
Colacul ca pomană, rotund şi tăiat în cruce, prin aplicarea unui aluat, este prezent în ceremonialul înmormântării.
Tot aici trebuiesc incluse şi turtiţele de grâu, care se fac în Banat, după ce moare cineva, pentru Prânzişor şi Cinişoară, sau colacii pentru vămi.
Îl regăsim de asemenea în cultul strămoşilor, precum colacul ce se dă la Moşii de Crăciun sau cele 40 de pâinişoare, numite muncenici, care se dau de pomană la Moşii de Paresimi.
Din grupul pâinilor, care marchează calendarul popular, cel mai important este Colacul de Crăciun. Rotund, sub formă de cerc plin, el reprezintă, după unii etnologi, sacrificiul spiritului grâului, jertfa divinităţii, care moare şi renaşte împreună cu timpul la Anul Nou.
Tot în contextul Crăciunului sunt făcuţi şi dăruiţi, ca plată pentru colindat, Colacii feciorilor. Prepararea, urarea, primirea, ruperea şi consumul acestora nu sunt altceva decât secvenţe dintr-un ritual menit să atragă belşugul.

Pâinea sacră

Pâinea albă şi derivatele sale ( colacul, paştile, prescura) sunt în tradiţia creştină, alimente spirituale, sacre. Creştinul se roagă în fiecare zi pentru „pâinea noastră cea de toate zilele”. De asemenea, pâinea este unul din simbolurile esenţiale ale lui Hristos, care spune despre sine: „Eu sunt pâinea vieţii”.
La primii creştini, frângerea pâinii reprezenta un act al comuniunii; în cadrul tainei euharistiei, la ortodocşi, pâinea dospită şi vinul se prefac în trupul lui Isus Hristos.
În acest grup de aluaturi se înscriu prescura şi paştile, ambele preparate de prescurăriţa satului, o femeie iertată, care imprimă pe ele, înainte de a le băga în cuptor, cu pristolnicul, insemnele lui Isus.
Datorită acestei sacralităţi, în tradiţia românească, este un mare păcat să arunci, să uiţi pe undeva sau să calci pâinea în picioare.

„ A face pâine”

În etnologia europeană, hrana este un factor de identitate culturală. Suntem ceea ce mâncăm. Ori, în Europa, a te aşeza la masă echivalează cu „a împărţi aceeaşi pâine cu cei din jurul tău.”
Făcutul pâinii, aşa cum se mai practică el în unele comunităţi tradiţionale româneşti, nu este străin de o anumită ritualistică, din care, pentru a ieşi cum trebuie, adică o pâine bună, nu lipsesc unele acte obligatorii şi anumite interdicţii.
Obiectele folosite la prepararea pâinii (covata, lopata, cuptorul) erau odinioară considerate, ele însele, ca încărcate cu puteri magice.
Cernerea, plămădirea şi coacerea sunt activităţi exclusiv feminine. Femeia ştie ce trebuie şi când trebuie făcut, secvenţele obligatorii de preparare a pâinii având un evident caracter ritual.
Pâinea poate fi frământată şi pusă în cuptor numai de o femeie curată ( nu în timpul ciclului şi în perioada de lehuzie).Odinioară, ea trebuia să respecte cu câteva zile înainte interdicţii sexuale şi alimentare.
De copt, se coace şi acum vinerea, zi considerată bună pentru această activitate.
Cernutul se făcea dimineaţa, în zori, odinioară pe nemâncate, în tăcere, iar frământatul se făcea cu apă neîncepută.
Adăugarea sării mărea puterile magice ale pâinii, fermentul - simbol al forţei vitale - învia coca.
Când se cocea prima pâine din grâu nou, aprinderea cuptorului se făcea cu ramura de Arminden. În mod curent cuptorul era stropit cu apă sfinţită iar la gura lui se făcea o cruce.
Băgatul pâinilor în cuptor se făcea cu mâna dreaptă, în tăcere. Numărul acestora trebuia să fie cu soţ.
Consumul era şi el unul ritualizat, fiindcă bărbatul era cel ce tăia pâinea iar înainte de tăiere făcea o cruce cu cuţitul. Pâinea este alimentul care, conform tradiţiei, trebuia consumat integral.

Tehnologia pâinii

Această sumă de secvenţe îndătinate, reprezintă, dincolo de caracterul lor ritual, momente dintr-un proces culinar.
În toate localităţile însă, moara a avut o importanţă vitală în economia rurală, fiindcă, până să ajungă pâine, grâul a trebuit măcinat. Or, o făină bună înseamnă o pâine bună.
Dacă, odinioară, în fiecare localitate funcţiona cel puţin o moară, iar oamenii din sat se planificau la măcinat, azi cele mai multe mori, devenite nerentabile, şi-au întrerupt activitatea şi la scurtă vreme, dacă nu au fost vândute şi nu li s-a dat altă destinaţie, s-au transformat în ruine.
Cu ocazia anchetelor de teren am descoperit, legat de pâine, situaţii diferite, de la localităţi, în care încă se mai coace pâinea în gospodărie, la cele în care pâinea este produsă în brutării şi se cumpără, până la localităţi, în care pâinea a devenit o simplă marfă, desementizată.
Într-adevăr, apariţia micilor brutării săteşti, în urmă cu aproape 200 de ani, a modificat în timp vechea tradiţie a preparării şi coacerii pâinii.Începând cu perioada interbelică, o parte din membrii comunităţilor rurale n-au mai copt acasă ci au dus aluatul de pâine, frământat, la brutării, pentru a fi copt de acestea.
Pasul următor, pe calea modernizării, a fost schimbarea făinii cu pâine.De fiecare dată, însă, brutarul satului respecta vechea tehnologie de preparare a pâinii de casă, chiar deritualizată, cum ajunsese, după ce n-a mai fost pregătită de femei.Desacralizată, noua pâine a început să fie cunoscută ca „pâine de brutărie coaptă pe vatră”. O pâine mare, grea, cu coajă, care rezista, fără să se usuce, asemeni celei de casă, o săptămână. Pâinea de casă - un viitor brand local în satele româneşti şi maghiare

A primi oaspeţii cu pâine şi sare

O practică obişnuită în satele româneşti şi maghiare este aceea de a-ţi primii oaspeţii cu pâine şi sare. Datina foarte veche, ce ţine de o ritualistică a ospitalităţii şi a darului, a supravieţuit până astăzi.
Semnificaţia pâinii dăruite implică însă oferirea vechii pâini tradiţionale, făcută în casă, situaţie în care, pentru anumite evenimente, localităţile apelează la femei pricepute, ca să o coacă.
Obiceiul acesta, dezvoltat, ar putea consitui, el însuşi un motiv de atracţie turistică, în localităţile rurale, care îl conservă şi îl promovează.

Praznicul de pită nouă

Anual, în cea mai apropiată duminică din preajma sărbătorii Sfintei Marii, adică după încheierea secerişului, în Beliu(jud.Arad) se organizează „Praznicul de pită nouă”.
Obiceiul a fost la origine un ceremonial agrar de terminare a seceratului, cu clacă, cu lăsarea pe câmp a unui petec de grâu, cu împletirea cununii de spice şi aducerea ei cu alai acasă, urmată de o masă rituală, comună, şi de joc.
Datina, întreruptă în anul 1913, a fost reluată în 1974, într-o formă nouă, de adunare populară şi de spectacol.
Cu toate că cei intervievaţi nu-şi mai amintesc vechile rosturi ale acestei sărbători, împortanţa ei în viaţa comunităţii explică cele 34 de ediţii, care au avut loc de la reluarea obiceiului până în prezent.

Poveste de brutar, ep. 2 - azi Ben şi Charlotte Hyde şi brutăria lor din St. Julien de Jonzy, Franţa

Anul trecut am avut şansa să fiu primit ca voluntar într-o brutărie artizanală dintr-un mic sat francez, St. Julien de Jonzy. Acolo, am fost primit cu braţele deschise de Ben şi Charlotte, 2 profesori din Londra ce la un moment dat, acum mulţi ani, şi-au luat lumea în cap şi s-au mutat în Franţa. După periplul prin câteva zone ale ţării şi după ce Ben a învăţat să plămădească pâine fără drojdie de bere, doar cu " levain ", acum 3 ani s-au stabilit într-un mic sat unde primăria le-a renovat şi ulterior le-a pus la dispoziţie (contra unei chirii), o veche brutărie, cu cuptor cu lemne şi tot ce trebuie, investiţia totală fiind de mai multe zeci de mii de euro.

Ben produce câte 100 de pâini de 1 kg., de 3 ori pe săptămână - Marţi, Joi şi Sâmbăta. În general face câte 7-8-9 tipuri de pâine, toate cu făină organică, măcinata la moară cu pietre. Începe lucrul la 7 dimineaţa, câteodată mai devreme şi pâinea este gata în jur de 3 după-amiaza. La 4 pleacă acasă şi vine Charlotte care la 4.30 deschide magazinul şi până la 7 seara vinde aproape toate cele 100 de pâini. Dacă mai rămân câteva, acestea se dau a 2-a zi dimineaţă. Miercurea merg şi vând în piaţa săptămânala ce se organizează în orăşelul vecin, unde taxa este modica.

El are grijă şi de foc, băga şi lemne, curată cuptorul, bagă şi scotea pâinea. Cât am stat acolo l-am ajutat cât am putut, ca să văd şi să simt ce înseamnă să faci atâtea pâini într-o zi. Durează o oră ca să bagi şi o oră să scoţi cele 100 de pâini din cuptor cu paleta, fără panacoade, fără nici o maşinărie. De altfel Ben face pâine fără malaxor şi fără alte aparate pe care în mod normal le găseşti în brutarii. În afară de cuptorul cu lemne nu mai are nici un fel de altă “maşinărie “ si se ajută doar de o balanţă cu talere, atunci când porţionează sarea, starterul şi aluatul.  Eu am porţionat, am cântărit şi am format zeci de kg. de aluat dar mai ales am învăţat multe lucruri ce-mi folosesc şi acum dar mai ales când voi avea propria brutărie.

Pâinea pe care o face Ben, avea anul trecut preţuri cuprinse între 3.35 Euro şi 5.90 Euro dar mi-au spus că au mai scumpit-o şi o vor mai scumpi din nou curând. Faină bio pe care o foloseste, costa de la 70 eurocenţi până la 1 Euro şi ceva.
Cu toate acestea, în vizită pe care aceştia mi-au întors-o de curând aici la noi şi despre care am povestit puţin AICI, am aflat că lucrurile nu sunt nici la ei atât de roze pe cât par şi că greu îşi acoperă cheltuielile şi probabil într-un an-doi, vor renunţa la brutărie. Nu şi la plămadit pâine, pentru că din ce ce mi-au zis, au de gând să se asocieze cu alţi brutari artizanali şi să deschidă o brutărie mai mare la Londra. Probabil îi voi vizita şi acolo:)

Până atunci iată câteva poze din această experienţă memorabilă pentru mine.