Am
recitit de curând articolele Codrutei iar azi am citit şi articolul Corinei şi vreau
să vă spun cum am văzut eu la brutărie în Franţa că se păstrează şi deci cum
fac şi eu de atunci încoace pentru că până acum n-a păţit nimic şi sper că nici
de acum încolo:)
Deci, acolo (şi la mine) nu există maia mama... ci doar găleata (borcanul - in cazu' meu)
cu maia din care se lua şi în care era hrănita ori de cât ori era nevoie. Era hrănita
în primul rând cu toate "resturile" uscate sau mai puţin uscate din
diferite tipuri de faină, răzuite de pe mâini, mese, ustensile şi cuve, care rămâneau
la sfârşitul zilei de lucru. Nu se punea apă, nu se omogeniza. Doar se băgă la
frigider. Apoi, cu o seară înainte de ziua în care se făcea pâine, se turna cu
sacu', fără cântărire, faină integrală de secară măcinata la moară cu pietre şi
apoi apă de la robinet, cu găleata... fără cântărire, până se obţinea
consistenta dorită şi se lăsă pe masă, în brutărie.
Eu
încă nu pun toate resturile, folosesc doar apa de la izvor (că alta oricum
n-avem) şi cântăresc... încă:)
Se
făcea pâine Marţi, Joi şi Sâmbăta şi deci se hrănea maiaua după metoda de mai
sus (se făcea un drum special la brutărie), Luni, Miercuri şi Vineri seara.
Maiaua
era destul de lichidă, nu se măsura temperatura camerei iar spălarea (doar cu
apă) a oricăror ustensile, mese etc. din brutărie, era minimă, mai mult curăţate
decât spălate şi se făcea doar o dată pe săptămână. Aşa fac şi eu.
De
vreo 3 ani am aceiaşi maia (am avut un back-up în congelator la un moment dat) şi
n-a murit niciodată, indiferent cu ce faină am hrănit-o.
2 comentarii:
Cum spuneam si Corinei, intersanta ideea de a recicla resturile de pe urma procesului de productie in maia. Un sfat bun, pe care am sa il urmez. De multe ori mi-a parut rau de faina pe care o aruncam dupa ce impachetam si puneam la dospit, de acum am o optiune, sa o trimit in dar maielei :-)
Totu' se transforma..nimic nu se pierde :)
Trimiteți un comentariu