joi, 2 februarie 2012

Atelierele de paine buna de la Bucuresti - ep.1: primele impresii

Lume, multă lume care a dorit să înveţe să facă pâine bună cu maia... asta a fost concluzia pe care am tras-o după cele 2 sesiuni de plămadit pâine prin metoda traditională, găzduite de cei de la Incubator107 în mansarda sediului lor din Bucureşti.

În ciuda vremii (care nu m-a împiedicat să fac aproape 900 km dus-întors), au fost cam 60 de participanţi ce s-au perindat pe acolo în weekendul ce a trecut. Au fost copii, adolescenţi, tineri, părinţi şi bunici, bucureşteni, timişoreni, stancioveni dar şi din alte părţi ale ţării, vegetarieni, vegani şi cine ştie ce alte categorii de amatori de pâine bună.
De unde se vede că numărul celor ce vor să-şi plămădească singuri acasă pâinea, e destul de mare.

Mulţumesc participanţilor pentru prezenţa lor şi pentru donaţiile făcute, Laviniei pentru că mi-a dat ocazia să îmi pot împărtăşi din cunoştinţe celor doritori să înveţe, Nicoletei pentru faptul că a făcut ca " spatele scenei " să funcţioneze bine, Corinei pentru ajutorul şi susţinerea fără de care mi-ar fi fost aproape imposibil să susţin cele 2 Ateliere, socrilor mei pentru găzduire, lui Radu, Gabi, Ana, Ilinca şi Lena pentru seara şi dimineaţă minunată petrecută alături de ei, lui Toni pentru pozele grozave şi nu în ultimul rând lui Lumi şi copiilor pentru că în lipsa mea, au asigurat "funcţionarea" gospodăriei noastre care nu se prea poate lipsi de prezenţa noastră.


Mulţumesc şi lui Liviu pentru că a fost alături de noi să ne arate live cum se macină grâul şi secara la moara de cereale cu pietre şi pentru faptul că ne-a îngăduit să testăm acasă aceasta moară ce nu ar trebui să lipsească din bucătăria unui brutar artizan, fie el şi amator, aşa cum sunt eu.

Şi pentru că " o poză face cât o mie de cuvinte ", voi lăsa imaginile să vă arate cum a fost la Incubatorul nostru.



























































































7 comentarii:

Liviu spunea...

Faine poze, faina lume, fain atelier. Oare Toni mai are si altele marturii ale efemerului eveniment?

iulian spunea...

Are, ca astea n-au fost pozele lu' Toni...o sa le postez luni pe ale lui.

catalin spunea...

Buna dimineata,
Numele meu este Catalin si am fost la atelierul Dumneavoastra de facut paine de la incubator. Nu am avut nicio problema cu crescutul plamadei iar painea facuta cu faina neagra a iesit foarte bine. Am dat insa de necaz cand am folosit faina de secara. Coca a iesit foarte "nisipoasa", extrem de lipicioasa si greu de manevrat. Am respectat toti pasii ca la prima paine dar la copt a iesit cleioasa. Intrebarea mea este daca in cazul fainei de secara exista un clenci? Pare sa aiba o alta textura si sa reactioneze altfel cu apa. Va multumesc anticipat pentru ajutor. catalin

iulian spunea...

Salut Catalin,

Scuze pentru raspunsul intarziat si multumesc atat pentru participarea la atelier cat si pentru vizita pe acest blog.

Intr-adevar, faina de secara se lucreaza cu totul altfel decat faina de grau. Asta din cauza faptului ca are foarte putin gluten ceea ce nu ii permite sa creasca decat...foarte putin, aproape deloc. Este destul de dificil sa faci o paine cu de secara 100%. Si eu am incercat acum vreo 2 ani (fara sa stiu ca lucrez cu faina de secara si a iesit exact cum ai spus si tu ). De atunci, avand foarte rar posibilitatea sa am faina de secara, atunci cand o am, prefer sa o folosesc la maia si foarte putina in paine. De aceea experienta mea in painea de secara este limitata. Oricum pentru inceput iti recomand sa incepi cu faina de secara 30% din cantitatea totala de faina. Daca te duci cu procentajul mai sus, aluatul va trebui lasat la dospit mai putin decat cel cu grau, va deveni lipicios si va trebuie manevrat cu grija dar in 4 ore painea va fi gata insa va trebui mancata incepand cu a 2-a zi. Abia atunci isi va dezvalui adevaratul gust. Iti recomand sa citesti postul Corinei ( ajutoarea mea de la atelier ) ce face destul de des paine cu faina de secara: http://paineagra.wordpress.com/2012/02/07/painea-cu-secara-reloaded/

Iti doresc mult succes si astept sa ne spui cum a iesit.

catalin spunea...

buna dimineata,
intre timp m-am mai documentat referitor la painea de secara si am citit ca este, intr-adevr, mai dificil de lucrat cu ea. in paranteza fie spus, acum, de cand am inceput sa fac paine cu maia si nu cu drojdie de bere, plus mai multa apa, am cam luat-o de la zero. asa ca am scazut procentajul de faina de secara, pe care o folosesc la crescut maiaua insa, si o iau cu pasi mici. sper ca incet-incet sa imi iasa ceva comestibil.
am citit si blog-ul corinei si sper sa vina la incubator sambata cand fac mancare sa o mai "trag de limba" putin. multumesc pentru sfaturi.
catalin

Irina spunea...

Iulian! Pizza făcută la incubator mi-a rămas în minte și în nări multă vreme!

De cum am ajuns la Timișoara, am făcut o pizza la ai mei care a ieșit tare bună, dar cum n-am pus deloc ulei în aluat, blatul a iesit prea tare (pentru noi a fost ok, dar maica-mea se tot căina că e risc să-și strice dinții :)) )

Iar sâmbăta asta am profitat de ziua lui Paul, când am fost mai toată ziua pe la ei și-am mai tras seara niște pizza, cu aluatul făcut ca al tău de la atelier: cu oregano și ulei în el. ȘI toppingul a fost cam același: sos de roșii, oregano, ulei, șuncă de casă, ciuperci și telemea, în lipsa cașcavalului. A ieșit ATÂT de bună! Mă întrebau musafirii ce-am pus în topping și nu le venea să creadă că e așa de simplu. Probabil că o mare parte din savoare a venit de la aluat, și uite-așa pizza a fost completă și delicioasă!

Acum am iarăși niște aluat la crescut, cred că or să iasă niște lipii mai groase făcute în tigaie. Mniam!

Mersi, Iulian, că ne împărtășești din secretele meseriei și că ne-ai făcut cunoștință cu bunătatea asta pâine!

iulian spunea...

Imi pare bine ca ai inceput sa practici tehnica brutaritului in casa si aa-i fericesti si pe altii cu bunatatile facute. Tine-o tot asa si nu abandona :)