La
atelierele pe care le-am ţinut de curând la Incubatorul din Bucureşti, am avut un
aluat care era mult prea dospit şi pe care a trebuit să-l coc la faţa locului.
Pentru că se "pleoştise" de tot am decis să nu-l mai crestez. Şi bine
am făcut... în cuptorul electric s-a umflat foarte frumos şi a ieşit o pâine
mare şi gustoasă.
Aşadar,
dacă suspectaţi că aluatul a dospit prea mult şi nu va avea puterea să se mai
ridice... NU îl mai tăiaţi/crestaţi. Aerul nu va mai avea pe unde să iasă şi va
umfla totuşi pâinea. Cei ce au fost la atelier au putut vedea un aluat foarte
moale, dospit mult prea mult, care netăiat fiind, spre surprinderea tuturor
(chiar şi a mea), s-a umflat foarte mult şi a ieşit o pâine de toată frumuseţea.
Ajuns
acasă am vrut să repet experimentul şi am lăsat la dospit seara la 8.30, 2
aluaturi pe care le-am copt pe la 10 dimineaţa. Fiind destul de cald în bucătărie
pentru un aluat (~15 grade), au crescut mult, aproape să dea pe afară din coş.
Asta a fost semnul că nu mai trebuiau tăiate aşa că le-am copt direct. Cea
rotundă are 1.5 kg., iar cealaltă 2 kg. Sunt cu maia din faină integrală de
secară proaspăt măcinata, faină 650, seminţe de în, mac, floarea soarelui,
dovleac, mălai şi gris iar hidratarea 75%. Când le-am scos din cuptor coajă era
tare, dar învelite în şervet, s-au înmuiat imediat. Încă nu le-am tăiat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu