luni, 6 februarie 2012

Sa mai deschizi brutarie in Ro - sau poate acum e momentul :)


Apropo de ce zicea Corina aici si de ce imi trece si mie prin cap, am citit recent in Capital un articol care spune multe despre piata painii si care nu pare deloc incurajator pentru cei care se gandesc ca la un moment dat sa transforme pasiunea lor in afacere:


Evaziunea fiscală în sectorul de morărit şi panificaţie a atins 65% din piață


”Evaziunea fiscală s-a mutat după introducerea taxării inverse la cereale în sectorul de morărit şi panificaţie şi a atins acum proporţii uriaşe, de peste 65% din totalul pieţei. Dacă anii trecuţi valoarea pieţei de morărit şi panificaţie era de circa 2 mld. euro, în ultimul an a scăzut numai pe partea de morărit, cu circa 200  mil. euro, până la un nivel de 1,8 mld euro”, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), Aurel Popescu, citat de Agerpres.
El a subliniat că a propus autorităţilor, la ultima adunare generală a membrilor ROMPAN, reducerea TVA la pâine până la 9%, aceasta fiind singura soluţie pentru diminuarea evaziunii din sector şi redresarea pieţei.
”Calculele noastre arată că prin reducerea TVA de la 24 la 9% reducem evaziunea cu 20 de procente, dar creştem cu 35% încasările la buget, respectiv aducem un plus de 350 mil. euro. De asemenea, dacă se va introduce TVA de 9% pe tot lanţul, de la grâu, la făină şi pâine, ar putea exista un supliment la bugetul de stat de un miliard de euro”, a mai spus Popescu.
Şeful ROMPAN a adăugat că la întâlnirea de săptămâna trecută au participat nu numai reprezentanţii Ministerului Agriculturii, ci şi cei ai Administraţiei Fiscale şi Ministerului Finanţelor Publice, cărora le-a cerut să găsească soluţii pentru sector şi după 1 ianuarie 2013 când va fi eliminată taxarea inversă la cereale.
”În momentul de faţă lucrăm sub costuri cu 15-20%. O pâine de 300 de grame pleacă din fabrică cu 35 de bani cu tot cu TVA, în condiţiile în care ar trebui să fie undeva la 55-60 de bani cu TVA, iar la supermarketuri depăşeste un leu. Piaţa a scăzut foarte mult”, a adăugat Aurel Popescu.
În opinia lui, luna martie ar putea aduce o majorare a preţului pâinii din cauza majorării preţurilor la combustibili, gaze naturale sau energie electrică, dar şi din cauza stocurilor limitate.
Potrivit sursei citate, în România activează în jur de 5.000 de agenţi economici înregistraţi în industria de panificaţie şi alţi 2.500 în cea de morărit, numărul angajaţilor din sector cifrându-se la 35.000
.


Niciun comentariu: