( O alta ) Idee nebuneasca :)

Preluând "leapşa" de la Corina, vin şi eu cu o idee "nebunească": mă gândeam că poate ne cuplăm vreo 4-5 sau mai mulţi inşi, punem bani împreună, luăm o moară de la Liviu, cumpărăm grâu bio de la ferma asta sau de la asta şi ne măcinam singuri faina pentru pâine. Dacă suntem vreo 5 inşi, până la vară nici nu ne ajunge o juma' de tonă :)

Moară şi grâul/faină ar putea sta la într-un garaj în Bucureşti, că e loc destul şi de-acolo s-ar aproviziona cei ce sunt implicaţi, eu mă descurc (iau eu o dată pe lună cu Normandia un sac de 50 de kg.)... ce ziceţi, e fezabila ideea asta? Se baga cineva?

Pictura inspirationala

Paine prea putin dospita -> cu gauri...cum le place unora :)

Asa va poate iesi painea daca o lasati prea putin la dospit, cum am facut eu aseara...oricum absolut delicioasa :)

Paine alba simpla

2 paini taranesti albe, simple si mari ( peste 2 kg. )

Paine cu fulgi de ovaz, lapte si mac ( din nou )

Pentru ca data trecuta ne-a placut tare aceasta paine, am repetat experienta si vrand s-o fac completa ( pentru micul dejun si sandwich-urile de la scoala ), am adaugat si putin mac  :)

Morile pe apa de la Rudaria ( Eftimie Murgu )

Cu dedicatie pentru Liviu...sper sa le vizitam impreuna intr-o zi...

Cum pastrez eu maiaua

Am recitit de curând articolele Codrutei iar azi am citit şi articolul Corinei şi vreau să vă spun cum am văzut eu la brutărie în Franţa că se păstrează şi deci cum fac şi eu de atunci încoace pentru că până acum n-a păţit nimic şi sper că nici de acum încolo:)

Deci, acolo (şi la mine) nu există maia mama... ci doar găleata (borcanul - in cazu' meu) cu maia din care se lua şi în care era hrănita ori de cât ori era nevoie. Era hrănita în primul rând cu toate "resturile" uscate sau mai puţin uscate din diferite tipuri de faină, răzuite de pe mâini, mese, ustensile şi cuve, care rămâneau la sfârşitul zilei de lucru. Nu se punea apă, nu se omogeniza. Doar se băgă la frigider. Apoi, cu o seară înainte de ziua în care se făcea pâine, se turna cu sacu', fără cântărire, faină integrală de secară măcinata la moară cu pietre şi apoi apă de la robinet, cu găleata... fără cântărire, până se obţinea consistenta dorită şi se lăsă pe masă, în brutărie.

Eu încă nu pun toate resturile, folosesc doar apa de la izvor (că alta oricum n-avem) şi cântăresc... încă:)

Se făcea pâine Marţi, Joi şi Sâmbăta şi deci se hrănea maiaua după metoda de mai sus (se făcea un drum special la brutărie), Luni, Miercuri şi Vineri seara.

Maiaua era destul de lichidă, nu se măsura temperatura camerei iar spălarea (doar cu apă) a oricăror ustensile, mese etc. din brutărie, era minimă, mai mult curăţate decât spălate şi se făcea doar o dată pe săptămână. Aşa fac şi eu.

De vreo 3 ani am aceiaşi maia (am avut un back-up în congelator la un moment dat) şi n-a murit niciodată, indiferent cu ce faină am hrănit-o.

Acum, fiecare face cum crede, a vazut sau ştie că e mai bine :)

Paine cu maia din faina integrala proaspat macinata de grau spelta, lapte, fulgi de ovaz, seminte de in, mac, floarea soarelui

    

Paine ( netaiata ) cu seminte de in, mac si floarea soarelui

Paine buna pentru aradeni

Painea rotunda cu desen cu moara este intermediara simpla ( 50% faina alba si 50% faina neagra )
Painea un pic deformata ( am uitat s-o crestez :( ) si cu model cu spic este o paine alba simpla
Painea in forma de toast este din 50% faina alba si 50% faina neagra si este cu malai

Painea  rotunda cu model ca un soare este cu stafide si cu 50% faina alba si 50% faina neagra
Painea  rotunda cu cercuri concentrice si un pic mai inchisa la culoare este cu nuci si cu 50% faina alba si 50% faina neagra

Franzela, mai inchisa la culoare este o paine simpla cu faina neagra
Cealalta franzela, care are fulgi de ovaz pe coaja, este cu 50% faina alba si 50% faina neagra si are seminte de in, floarea soarelui si mac

Toate painile sunt dospite cu maia din faina integrala de grau spelta, proaspat macinata de mine in casa. Pe langa asta mai contin apa de izvor si sare neiodata. 

Animatie cu felii de paine prajite...cu laserul

La data de 9 noiembrie 2010 a fost lansat videoclipul piesei "Last leaf" al trupei OK GO. Mult asteptatul film animat de scurt metraj a fost rezultatul colaborarii trupei cu compania Samsung si cu premiatul grafician Geoff McFettridge (fondatorul companiei Champion Graphics) si marcheaza o noua directie artictistica a celor de la OK GO. Pana nu demult acestia fusesera cunoscuti in intreaga lume mai ales datorita videoclipurilor originale dar pline de actiune.

"Last leaf" a fost realizat prin succesiunea a mii de frame-uri care, cu ajutorul unui aparat foto Samsung NX100, surprind cu rafinament desenele de mana ale graficianului McFettridge reproduse cu laserul pe paine felii de paine prajita. Fiecare secunda a videoclipului este alcatuita din 15 fotografii. 

Vorbe frumoase despre paine - partea a 3-a

Bună e şi mămăliga, când ne lipseşte pâinea. 

De vrei să mănânci pâine, nu-ţi bate joc de tărâţe. 

Pâinea coaptă buni oaspeţi aşteaptă. 

Pâinea cu sare e gata de mâncare. 

Pâinea nu vine singură la tine, ci trebuie s-o cauţi. 

Pâinea tăiată nu se mai lipeşte. 

Pâinea uscată satură casa. 

Din nou despre graul romanesc

Apropo de ce spuneam AICI, exact acum o saptamana, conform ACESTUI articol, se pare ca evaziunea fiscala pe piata de morarit si panificatie...s-a mutat mai la vest. Asta demonstreaza faptul ca o buna parte din faina pe care o importam...e de fapt din grau romanesc. Dar cititi si va minunati:

Ungurii dictează preţul cerealelor. Comercianţii maghiari fac evaziune fiscală cu grâul şi porumbul românesc

Autor: VALI BLANARU

13 februarie 2012

Incepând cu 1 iunie 2011, Guvernul Boc a decis să aplice taxarea inversă la cereale şi plante tehnice. Statul a aplicat această măsură pentru a nu mai fi fraudat cu recuperările false de TVA. Multe companii cumpărau fără acte grâul de la ţărani, îl revindeau cu TVA şi cereau ulterior să-şi re­cu­pereze TVA de la stat.

Guvernul Boc a prezentat această mă­sură ca fiind cea mai eficientă me­to­dă de combatere a evaziunii fiscale în agricultură. "Vânzările de cereale pe piaţa nefiscalizată au scăzut cu 70%-80% după introducerea taxării in­verse", a declarat imediat după in­trodu­cerea taxării inverse vi­ce­pre­şe­dintele LAPAR, Nicuşor Şerban. Ministerul Finanţelor se aştepta ca taxarea inversă la cereale şi plante tehnice să genereze venituri bugetare suplimentare de 240 de milioane de lei în 2011 şi 410 milioane lei anul acesta. 

Evaziunea se mută la vecini

Taxarea inversă are însă efecte neanticipate de autorităţile române. "Evaziunea fiscală s-a mutat după introducerea taxării inverse la cereale în sectorul de morărit şi panificaţie şi a atins acum proporţii uriaşe, de peste 65% din totalul pieţei. Dacă în anii trecuţi valoarea pieţei de morărit şi panificaţie era de circa 2 miliarde euro, în ultimul an a scăzut numai pe partea de morărit, cu circa 200 de milioane de euro, până la un nivel de 1,8 miliarde euro", spunea recent Aurel Popescu, preşedintele Pa­tro­na­tu­lui Român din Industria de Mo­ră­rit şi Panificaţie (ROMPAN).

Aplicarea taxării inverse la cereale în România se dovedeşte mană ce­re­ască pentru comercianţii maghiari de cereale. În Ungaria se plăteşte în con­ti­nuare TVA la cereale la un nivel de 27%, cea mai mare din Uniunea Eu­ro­peană. Comercianţii maghiari au ajuns în scurt timp să deţină mo­no­polul în achiziţia de cereale din Ro­mâ­nia unde oferă preţuri mai mari de­cât comercianţii români. Până aici to­tul pare legal şi în avantajul ambelor părţi, însă generozitatea oamenilor de afaceri de peste graniţă are ex­plicaţii nebănuite. Cerealele importate din România fără TVA sunt vândute pe piaţa din Ungaria cu TVA, iar diferenţa de preţ rămâne în buzunarele intermediarilor. În fiecare zi, zeci de camioane încărcate cu cereale trec graniţa pe la vama Nadlac, Seitin, Semlac, Iratos sau Dorobanţi. 

Circuitul cerealelor

Până la finele anului trecut, eva­ziunea fiscală cu cereale s-a făcut prin intermediul unor firme slovace pe care se întocmeau actele de export pentru a putea trece graniţa maghiară fără probleme. Când camionul cu cereale ajungea în vamă cu destinaţia Slovacia, se realiza un control superficial al actelor deoarece transportul era considerat unul de tranzit, iar controlul amănunţit ar fi trebuit să se facă la graniţa Ungariei cu Slovaciei. Numai că aceste transporturi nu părăseau niciodată Ungaria, unde marfa se descărca, iar actele realizate pe firma slovacă se distrugeau. O altă firmă maghiară prelua mai departe marfa pe circuit, iar cerealele româneşti deveneau în acte produse ungureşti şi treceau mai departe pe circuitul intermediarilor cu tot cu TVA de 27%. După ce în noiembrie 2011 autorităţile maghiare au arestat câţiva administratori şi complici ai acestora, metoda de evaziune s-a rafinat. 

Începând de anul acesta, au apărut firmele româneşti care cumpără marfa de la persoane fizice pe bază de borderou de achiziţie şi fac exportul către firmele maghiare. Aceste firme sunt deţinute tot de cei care administrează firma maghiară. Ca afacerea să funcţioneze ca unsă, producătorul român persoană fizică primeşte un preţ mult mai mare decât cel trecut în acte. În Ungaria preţul porumbului este 700 lei/tonă + TVA , adica 868 lei cu tot cu TVA, iar în România producătorul vinde porumbul cu 750 de lei/tonă. Pe borderoul care însoţeşte marfa, preţul afişat este însă de doar 600 lei/tonă pentru a acoperi evaziunea. Dacă ar fi fost trecut preţul real de achiziţie de 750 de lei/tonă, fără să includă vreun adaos comercial sau costurile transportului, ar fi însemat că firma maghiară cumpără din România cu 750 de lei pentru a vinde pe piaţa internă cu 700 de lei/tonă.

Ce câştigă producătorii români

În această afacere prosperă şi agricultorii români care declară o producţie mult mai mică decât cea realizată şi vând marfa la negru, iar dacă o vând pe borderou nu îşi declară veniturile şi evită plata impozitului de 2% la sursă şi 16% impozit pe venit. Borderoul de achiziţie este emis de firma care cumpără cerealele, iar plata se face cash. Diferenţele de preţ pe piaţa cerealelor sunt majore în funcţie de zona de provenienţă a mărfii. Astă vară în Dolj, Olt sau Mehedinţi, judeţe situate în sudul ţării, floarea-soarelui se vindea la un preţ de 1.200 lei/tonă, în timp ce în vestul ţării preţul ajunsese la 1.500 de lei pe tonă. În timp ce în sudul ţării s-au realizat producţii de 1-2 tone la hectar, în vest s-au realizat câte 3-4 tone la hectar, dar în certificatul de producător s-au declarat producţii de 1 tonă la hectar. 

Producătorii persoane juridice s-au prins şi ei în acest joc. Începând din 1 iunie 2011 preferă să vândă cât mai mult la negru sau pe borderou deoarece dacă ar vine pe factură direct firmelor maghiare ar fi nevoiţi să înscrie aceste facturi în contabilitate şi ar risca să se supună controalelor.

Omul cu schimbarea - articol aparut pe greatnews.ro

Iulian Duțu, bucureșteanul care a plecat în Țara Hațegului ca să facă pâine ca pe vremea bunicii

Scris de Andreea Dogar

Joi, 09 Februarie 2012 19:00

Era un bucureștean neaoș, din tată-n fiu. Cele mai îndepărtate rude ale sale au locuit la maximum 50 de kilometri de București. Dar mintea îi fugea mereu spre lumea rurală, spre pâinea tradițională coaptă în cuptoare cu lemne sau spre livezile încărcate de fructe. Pasionat de gătit și gastronomie, Iulian Duțu s-a apucat serios de brutărie în urmă cu vreo trei ani. Între timp s-a mutat tocmai în Țara Hațegului, unde primește turiști pe care îi învață cum să facă o pâine gustoasă doar din apă, pâine, sare și maia, pe care apoi o coc la țest. „Pasiunea a început când m-am căsătorit și am plecat de-acasă. Am stat cu chirie și a trebuit să ne facem de mâncare singuri. Cred că eram foarte pretențios și voiam să fac eu mâncarea, ca să fiu sigur că iese așa cum îmi place mie. De multe ori nu ieșea, da’ era făcută de mâna mea, deci era bună”, își amintește tânărul, care până să se mute din București a lucrat ca tehnolog în alimentație publică la un hotel. Ulterior a lucrat pe vapoare de croazieră și îi plăcea să le pună tot soiul de întrebări bucătarilor, care i-au împărtășit mici secrete culinare. Încercând să înlocuiască tot mai multe dintre produsele cumpărate la magazin cu cele făcute în casă, la un moment dat și-a dat seama că pâinea era un aliment pe care îl evita deoarece îl considera prea greu de obținut. Atunci a început să se informeze: „În general sunt un autodidact și am învățat cel mai mult de pe forumurile de discuții și de pe blogurile altor pasionați amatori de brutărie tradițională (foarte puțini din România). Aici trebuie să-l menționez pe Ștefan Gheorghiu, un fizician ce până la urmă a reușit să-și deschidă propria brutărie artizanală în București și de la care, tot prin intermediul internetului, am învățat să fac „motorul” pâinilor mele, maiaua””. În 2010 a urmat cursurile de brutărie organizate de Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase, după care a lucrat ca voluntar timp de două săptămâni într-o brutărie tradițională din satul francez Saint-Julien de Jonzy. Brutăria era deținută tot de un fost orășean, un londonez pe nume Ben care se retrăsese în sătucul francez. „Am învățat efectiv ce înseamnă să lucrezi în brutărie, să faci 100 de pâini pe zi”, își amintește Iulian. Ceea ce l-a uimit a fost că, în mediul rural din Franța, oamenii nu prea vor să audă de baghete: „Noi știm bagheta ca simbolul brutăritului din această țara. Dar ei mi-au explicat că bagheta are o istorie relativ scurtă și a apărut relativ recent în raport cu celelalte tipuri de pâini. Pâinile tradiționale țărănești din Franța includ Boule, Miche, Pain de Campagne, care de fapt sunt pâini cum erau și la noi pe vremuri, pâini mari, rotunde”. În același timp a aflat că și în Franța tradițiile gastronomice încep să fie contaminate de modernitate deoarece tot mai mulți brutari francezi folosesc aditivi, amelioratori de panificație și drojdie: „Cu toate astea, mulţi din ei se laudă cu faptul că fac pâine cu "levain" (drojdie naturală/sălbatică/maia). Asta pentru că nu există o lege (de altfel, nici în România) care să îi oblige ca atunci când alături de maia folosesc și drojdie, să nu aibă dreptul să spună că pâinea e plămădita cu maia, fără să menționeze drojdia. Desigur, există şi brutari oneşti şi pâine bună în Franţa (ca şi în multe alte ţări, inclusiv în România), numai că trebuie să cauţi mult ca să găseşti asemenea locuri”. În toamna anului 2010, Iulian s-a mutat împreună cu soția și cei doi copii ai săi în satul Râul Alb din comuna Sălașu de Sus, în Țara Hațegului. „Plănuind de ani mulți să plecăm la un moment dat din București, și găsind un anunț pe un forum de discuții cu un teren de vânzare aici, teren ce arăta ca de basm în poze, am venit în concediu să-l vedem în realitate și ne-am îndrăgostit iremediabil de această zonă. Au mai trecut vreo doi-trei ani contemplându-l, visând și revizitându-l, până când efectiv ne-am luat inima-n dinți și am decis să părăsim Bucureștiul”, povestește brutarul artizan. Decizia lor de a se muta undeva la țară a iscat un val de uimire printre cunoscuți, care îi căinau că o sa facă foamea. Iulian le răspundea calm să nu se îngrijoreze: dacă vor fi probleme o să mănânce dude. Totuși, cei mai mulți i-au felicitat: „Cred că în sinea lor ne invidiau cumva că avem curajul, nebunia, inconștiența să facem așa ceva. Părinții noștri au reacționat însă destul de negativ și, cel puțin ai mei, încă nu s-au obișnuit cu ideea și tot speră ca într-o bună zi să revenim „acasă””. Articol recomandat: Fuga de București. Oamenii care au dat capitala pe Sibiu Odată cu terenul au cumpărat și o casă, veche de mai bine de 100 de ani, dar care era ruinată. Până să termine reparațiile și să poată să se mute în casă au stat trei luni în rulota care îi adusese din capitală. Vremea a ținut cu ei și iarna s-a instalat abia pe la jumătatea lui decembrie: „Am avut noroc și de o toamnă frumoasă și lungă. Dacă era ca în 2011 nu știu ce făceam”. Imediat ce a venit primăvara au început să primească turiști, care își instalează corturile în curtea lor sau „se cazează” la rulotă. „O bună parte au fost străini. O doamnă din Anglia, ce a fost la noi cu cei trei copii, a compus un album în trei săptămâni cât a stat la noi. Mi-a spus că acasă nu avea deloc starea să stea pur și simplu și să compună muzică. Aici copiii se jucau, se bălăceau în râu și ea privea cerul și din când în când mai nota câte ceva pe un caiețel. Eu credeam că meditează sau ceva de genul ăsta, dar apoi mi-a spus că a compus un album pe care-l va intitula „White River” ( „Râu Alb” – numele satului nostru ) și-l va înregistra curând”, spune Iulian. O invenție a brutarului sunt „sesiunile de gem” („Gem Session la Râu”). Peste vară, orășenii vin în sat și adună prune, corcodușe sau fructe de soc din livada lui, din care fac apoi, la foc de lemne, gemuri, dulcețuri, șerbeturi sau compoturi. Cei care nu prea se pricep primesc sfaturi și rețete de la familia Duțu. La final, gemurile preparate de turiști se savurează cu pâine de casă făcută de Iulian doar din făină, sare și apă, fiind plămădită cu maia. Vizitatorii pot să învețe să facă și ei pâine sau, dacă le face plăcere, își pot ajuta gazdele la treburile gospodăriei. Articol recomandat: Drumeție prin munții și prăpăstiile din mintea noastră. Cum arată harta fricii în București Cum arăta casa din satul Râul Alb înainte ca familia Duțu să o renoveze Aceeași casă (în partea stângă), în urmă cu aproape 100 de ani Maiaua este o drojdie naturală ce poate fi obținută din mai multe alimente care fermentează în mod natural (boască de la struguri, mere, stafide, cartofi etc). Iulian a obținut maiaua sa din făină integrală de grâu, pe care a combinat-o cu apă. Făina, dacă este măcinată integral, conține și bacteriile și microorganismele ce se aflau depuse pe boabe în momentul recoltării, explică Iulian. În combinație cu apa, ele vor începe un proces de fermentație și, tot „hrănind” făina cu apă, în câteva zile se obține maiaua, care va fi folosită în prepararea aluatului, ajutându-l să crească. „Apoi o putem păstra într-un borcan pentru ani mulți (asta în cazul în care nu se întâmplă vreun accident și o „omorâm”). De altfel, în alte țări, în familiile cu tradiție în brutărie, maiaua era un lucru sfânt ce se lăsa moștenire de la o generație la alta. Și dacă era pierdută, familia era „ruinată””, povestește brutarul. El completează că pâinea făcută cu maia este mai gustoasă decât cea din comerț deoarece maiaua conține mai multe bacterii benefice decât drojdia comercială, care este o cultură de microorganisme selecționate și modificate pentru ca industria panificației să poată produce rapid pâine multă. Iulian Duțu în timpul unui atelier organizat în București „Maiaua nu lasă pâinea să dospească repede, așa cum face drojdia. Ceea ce e bine. În primul rând pentru că o pâine făcută în mai puțin de patru ore e nedigerabilă de către organismul uman. O pâine care dospește în mai mult de patru ore va avea proteina din gluten “spartă”, fiind astfel OK pentru stomacul nostru. Din cauza consumului de pâine produsă rapid (în special cea din comerț), numărul oamenilor afectați de intoleranță la gluten (celiachie) se înmulțește pe zi ce trece. Pâinea, ca orice alt aliment pe care ar trebui să-l mâncăm, este un produs Slow Food. Nu ar trebui să intre în categoria Fast (junk) Food, dar pâinea cea mai ordinară din comerț se face într-o oră și jumătate. O pâine cu maia poate fi gata cel mai repede în opt ore din momentul în care o începi (fără să punem la socoteală și "creșterea” maielei). Dar în cazul pâinii de secară – care deși dospește repede (în mai puțin de patru ore, dar este OK pentru că nu conține prea mult gluten ) e cel mai bine să fie mâncată abia a doua zi", explică Iulian. În afară de lecțiile pe care le oferă turiștilor, Iulian a susținut ateliere de făcut pâine și în București sau în Timișoara. Mai multe informații despre activitatea lui Iulian Duțu aflați pe blogul său: http://turtitafermecata.blogspot.com/

Paine netaiata ( cu maia din faina integrala de secara proaspat macinata si cu seminte de in, mac, floarea soarelui, dovleac, malai si gris )

La atelierele pe care le-am ţinut de curând la Incubatorul din Bucureşti, am avut un aluat care era mult prea dospit şi pe care a trebuit să-l coc la faţa locului. Pentru că se "pleoştise" de tot am decis să nu-l mai crestez. Şi bine am făcut... în cuptorul electric s-a umflat foarte frumos şi a ieşit o pâine mare şi gustoasă.

Aşadar, dacă suspectaţi că aluatul a dospit prea mult şi nu va avea puterea să se mai ridice... NU îl mai tăiaţi/crestaţi. Aerul nu va mai avea pe unde să iasă şi va umfla totuşi pâinea. Cei ce au fost la atelier au putut vedea un aluat foarte moale, dospit mult prea mult, care netăiat fiind, spre surprinderea tuturor (chiar şi a mea), s-a umflat foarte mult şi a ieşit o pâine de toată frumuseţea.

Ajuns acasă am vrut să repet experimentul şi am lăsat la dospit seara la 8.30, 2 aluaturi pe care le-am copt pe la 10 dimineaţa. Fiind destul de cald în bucătărie pentru un aluat (~15 grade), au crescut mult, aproape să dea pe afară din coş. Asta a fost semnul că nu mai trebuiau tăiate aşa că le-am copt direct. Cea rotundă are 1.5 kg., iar cealaltă 2 kg. Sunt cu maia din faină integrală de secară proaspăt măcinata, faină 650, seminţe de în, mac, floarea soarelui, dovleac, mălai şi gris iar hidratarea 75%. Când le-am scos din cuptor coajă era tare, dar învelite în şervet, s-au înmuiat imediat. Încă nu le-am tăiat. 

The baker - filmul

Un film excelent ce trebuie neaparat vazut, fie ca sunteti brutari, fie ca nu !

NU aruncati painea !

Sa mai deschizi brutarie in Ro - sau poate acum e momentul :)

Apropo de ce zicea Corina aici si de ce imi trece si mie prin cap, am citit recent in Capital un articol care spune multe despre piata painii si care nu pare deloc incurajator pentru cei care se gandesc ca la un moment dat sa transforme pasiunea lor in afacere:

Evaziunea fiscală în sectorul de morărit şi panificaţie a atins 65% din piață

”Evaziunea fiscală s-a mutat după introducerea taxării inverse la cereale în sectorul de morărit şi panificaţie şi a atins acum proporţii uriaşe, de peste 65% din totalul pieţei. Dacă anii trecuţi valoarea pieţei de morărit şi panificaţie era de circa 2 mld. euro, în ultimul an a scăzut numai pe partea de morărit, cu circa 200  mil. euro, până la un nivel de 1,8 mld euro”, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), Aurel Popescu, citat de Agerpres.

El a subliniat că a propus autorităţilor, la ultima adunare generală a membrilor ROMPAN, reducerea TVA la pâine până la 9%, aceasta fiind singura soluţie pentru diminuarea evaziunii din sector şi redresarea pieţei.

”Calculele noastre arată că prin reducerea TVA de la 24 la 9% reducem evaziunea cu 20 de procente, dar creştem cu 35% încasările la buget, respectiv aducem un plus de 350 mil. euro. De asemenea, dacă se va introduce TVA de 9% pe tot lanţul, de la grâu, la făină şi pâine, ar putea exista un supliment la bugetul de stat de un miliard de euro”, a mai spus Popescu.

Şeful ROMPAN a adăugat că la întâlnirea de săptămâna trecută au participat nu numai reprezentanţii Ministerului Agriculturii, ci şi cei ai Administraţiei Fiscale şi Ministerului Finanţelor Publice, cărora le-a cerut să găsească soluţii pentru sector şi după 1 ianuarie 2013 când va fi eliminată taxarea inversă la cereale.

”În momentul de faţă lucrăm sub costuri cu 15-20%. O pâine de 300 de grame pleacă din fabrică cu 35 de bani cu tot cu TVA, în condiţiile în care ar trebui să fie undeva la 55-60 de bani cu TVA, iar la supermarketuri depăşeste un leu. Piaţa a scăzut foarte mult”, a adăugat Aurel Popescu.

În opinia lui, luna martie ar putea aduce o majorare a preţului pâinii din cauza majorării preţurilor la combustibili, gaze naturale sau energie electrică, dar şi din cauza stocurilor limitate.

Potrivit sursei citate, în România activează în jur de 5.000 de agenţi economici înregistraţi în industria de panificaţie şi alţi 2.500 în cea de morărit, numărul angajaţilor din sector cifrându-se la 35.000
.

Atelierele de paine de la Bucuresti - ep.2: primele ecouri in mediul online

Aici, Corina a scris foarte frumos despre atelierul in care mi-a fost un ajutor de nadejde iar AICI, gasiti un articol la fel de interesant de la o alta participanta la Atelier.

Alte poze pot fi vazute mai jos: