luni, 23 ianuarie 2012

Pâine cu mălai coaptă pe foi de varză


Vedeta săptămânii trecute a fost pâinea cu mălai coaptă pe foi de varză. 

Either you hate it or you love it :)

Pâinea în sine este o bunătate... faptul că a fost coaptă pe foile de varză e ceea ce nu prea mi-a plăcut mie. Îi dă cojii, un uşor iz de... mâncare de varză călită. Dar alţii au adorat-o! 

Pe de altă parte păstrează coajă de jos, mai umedă şi tendinţa de a se arde sau de a se usca, se diminuează mult. Aşa că încercaţi şi vedeţi care vă sunt sentimentele vis-a-vis faţă de această mult lăudata metodă de a coace pâinea. Eu o să mai încerc să coc pâinea pe foi... da' nu de varză. Tre' să existe unele care să nu îi dea acea aroma. Sau să îi dea alta, care-mi place mai mult: D

Am plămădit-o amestecând 900 gr. faină 650 cu 100 gr. mălai, 150 gr. maia, 19 gr. sare şi 800 ml. apă de izvor ( am pus mai multă apă pentru că malaiul va absoarbe excesul, dar in acelasi timp am folosit faină ce a stat mai multe zile la cald si a mai pierdut umiditatea pe care o avea la inceput ).

A rezultat un aluat foarte maleabil şi uşor de manevrat, în care am avut senzaţia că e... nisip (de la mălai). Apoi am urmat procedura obişnuită prin care fac aproape toate pâinile şi pe care o puteţi revedea AICI.

Rezultatul: o pâine foarte gustoasă ce merită repetată cât mai des




7 comentarii:

corina spunea...

eu coc painea pe frunze de nuc
miroase in toata bucataria minunat, iar painea capata o aroma speciala
incearca (daca n-ai incercat deja), poate o sa-ti placa :)

iulian spunea...

Excelenta idee...da' de unde iau frunze de nuc acu' ? Cre' ca tre' sa strang de toamna, nu ? Si nu dauneaza faptu' ca au iod ?

sakura spunea...

Eeeehe. De cand n-am mai fost eu pe aici pe la tineee.
Numai minunatii descoperi tu aici.
Aplauze.
Ti-ai schimbat parca si aspectul blogului. nu?

iulian spunea...

Multumesc pentru aprecieri. Da, am mai schimbat cate ceva...da' nu chestii majore :)

corina spunea...

o sa-ti dau eu sambata :)
nu stiu daca dauneaza, stiu ca asa se cocea painea la tara ... sa fi daunat oare?

Andreea spunea...

Draga Iulian,
Bunica isi cocea painea in frunze de salcam (in test). O minunatie!:)
Succes pe mai departe, minunat blog!

iulian spunea...

Ok, deci frunze de varza si de nuc am incercat. Nu sunt favoritele mele. La primavara dau iama in salcami...ca am destui aici.

Multumesc pentru aprecieri si pentru idee, Andreea !